Ilie Petrescu va juca în opereta “Lăsaţi-mă să dorm!”
Preşedintele PC Gorj, Ilie Petrescu, a rămas fără cadou anul acesta, din cauză că Moş Nicolae nu a găsit încă un costum cu o mărime care să i se potrivească liderului PC Gorj. Este posibil ca nici anul viitor Moşul să nu treacă pe la Ilie Petrescu având în vedere că acesta din urmă lucrează încă la stat, iar activitatea nu îl prea solicită. Unde mai pui că în calitatea sa de şef al UEF, Ilie Petrescu rezolvă problemele economice ale societăţii prin reprezentanţi. Unul dintre creierele sale situate în afara corpului este şi şeful Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia care, din când în când, îi mai aruncă peste gard câte o găleată cu bani, să salveze managementul orbitor al conservatorului. Sigur că nimeni nu a elucidat până în prezent cum a reuşit Ilie Petrescu să fie şi şef în minerit agreat de reprezentanţii principalului partid aflat la guvernare şi a treia roată la căruţa opoziţiei, respectiv în USL. Având în vedere activitatea politică şi prestaţia publică a lui Ilie Petrescu cel mai potrivit cadou poate de Moş Crăciun ar fi o pijama şi o pereche de dopuri de urechi. Somnifere nu îi trebuie, pentru că nu are probleme cu somnul de când era sanator. Pe băncile Senatului a deprins o expertiză în domeniul somnambulismului, ceva de speriat. Poate fi luat la plata cu ora, la toate facultăţile de administraţie publică, să le împărtăşească din vasta sa experienţă viitorilor specialişti din administraţia publică locală sau centrală. Dacă Moş Crăciun se gândeşte să îi aducă în dar lui Moş Ilie Petrescu o pijama, ar fi corespunzătoare una portocalie.
















1 Comentariu
Mosul ar putea sa-i aduca o pijama cu dungi speciala si cu boneta asortata, avand in vedere “tunul de peste 300 milioane de lei” dat de Petrescu la inceputul anului 2004 la Banca internationala a Religiilor, filiala Gorj, bani cu care “s-a aranjat pe un loc eligibil de senator la PRM Gorj” si pe care, bineinteles ca nu i-a mai inapoiat niciodata, pentru ca BIR a fost falimentata de o gasca de escroci, din care a facut parte si Petrescu. Atentie domnule Constantin! In partidul iubit si onorat de marele nostru poet Mihai Eminescu, Petrescu este o “tarantula” plina de venin…